Te-aş căuta şi-aş
da privirii
schema dulce a
zâmbetului tău
Aş construi din
el oraşe, lumi
şi întâmplări
fantastice.
Mi-aş naşte din el o fiinţă
prea-iubită pe care s-o ador,
pe care s-o strâng la piept
când timpul va fi
gata şi va fi să mor
Apoi le-aş face
pe toate fărâme
Într-o clipire de
gene
între paginile şi
paraginile unei cărţi,
iar tot ce-i mai
frumos
adica tot şi încă ceva pe deasupra,
l-aş îngropa în plămânul stâng
între două coaste
şi-atunci l-aş păstra
până când atomii
noştri se vor cununa
într-o pitică albă undeva
în marele întuneric
Ca peste ani si
ani
alte două fiinţe
să îşi zâmbească
sub lumina dragostei noastre
Incandescente.
Eul Liric
No comments:
Post a Comment