S-a gândit cineva
vreodată că şi dulapurile au sentimente?
Pline cum sunt de
tot ce-i demodat şi rupt,
stricat sau
subţire, prea gros, ori prea blând,
cu haine de gală
purtate doar o dată,
măşti uzate
precum o rochie de mireasă decedată.
Dulapurile-s martorii
splendidei noastre decadenţe.
Se lasă umplute
cu toate deciziile noastre
neinspirate sau
uitate, poate din când în când
cu perechea de
blugi din liceu sau
tricoul ce
păstrează aroma unui om care nu mai există.
Doar dulapul mai
ştie pe unde te-a purtat
ardenta căutare a unei fericiri.
I-au şoptit
teneşii, prin găurile lor din talpă,
cum pământul
uscat de pe ei te-a urmat până la mormânt.
Să ţinem un
moment de reculegere pentru acel abis de lemn
în care aruncăm
treptat tot ce avem,
să-şi amintească el,
atunci când noi nu mai putem.
Eul Liric
