Aspiratie

iti zgarie viscerele si in vis mana ti-o cere,
iti induce agonia si te reduce la tacere,
caci fara temeri,retina o acoperi,
si risti sa nu-l descoperi;
                        
Fruct al omului comun,
samanta ta nu-si va gasi aici pamantul bun,
te invit in dansul umbrelor si mreaja flacarilor
daca nu mai voiesti sa stai in umbra a ce poti fi,
cand poti sa arzi,asa cum ieri nici nu-ti puteai dori

Da-mi sufletul,si-mi dau sufletul ca sa-mi retii urletul,
sa-l recunosti ,sa ma cunosti,ca atunci  cand te chem,strigandu-te pe nume
ochii sa-ti fiarba,carnea sa-ti tremure,iar gura sa-mi zica, Lucifer,pe nume!


 Narcis

Recviemul din dulap

S-a gândit cineva vreodată că şi dulapurile au sentimente?

Pline cum sunt de tot ce-i demodat şi rupt,

stricat sau subţire, prea gros, ori prea blând,

cu haine de gală purtate doar o dată,

măşti uzate precum o rochie de mireasă decedată.

Dulapurile-s martorii splendidei noastre decadenţe.

Se lasă umplute cu toate deciziile noastre

neinspirate sau uitate, poate din când în când

cu perechea de blugi din liceu sau

tricoul ce păstrează aroma unui om care nu mai există.

Doar dulapul mai ştie pe unde te-a purtat

ardenta căutare a unei fericiri.

I-au şoptit teneşii, prin găurile lor din talpă,

cum pământul uscat de pe ei te-a urmat până la mormânt.

Să ţinem un moment de reculegere pentru acel abis de lemn

în care aruncăm treptat tot ce avem,

să-şi amintească el, atunci când noi nu mai putem.

Eul Liric