şi nubilă,
picioarele ei
au tălpi de
felină,
coapsele ei dulci
sunt ca o harpă
din care îngeri picură
ca mierea-n apă.
Dar să-i vezi pântecele
întins şi alb pe
oase
ca un cearşeaf
ţinut de mâini
pioase
şi bustul ei
e ca un leagăn moale
pe care, în linişte,
să-mi las tâmplele
goale.
Umerii ei se
dezvelesc
atât de nuzi
când ploaia-i acoperă
cu pruncii ei uzi.
Iar braţele ei
sunt dragi şi furtunoase
terminate-n palme
cu lucruri
frumoase.
Zburdă
zâmbind la
cotidianul macabru
ca vrabia
zburătăcind pe-un
candelabru.
Îi place să i se
spună
că e pictoriţă
când ia în mână
o pană gri de
porumbiţă
şi-o moaie-n
lacrimi
scurse cu rimel
transformând-o rapid
din soaptă-n penel
cu care să-mi picteze
o primăvară
peste toamna
de pe chipul meu
spre seară.
No comments:
Post a Comment