O să mă prefac...

O să mă prefac a dormi

în speranţa de a păcăli moartea

să treacă pe lângă mine

fără să mă vadă

O să mă prefac a vorbi

în speranţa de a păcăli tăcerea

să treacă pe lângă mine

fără să mă audă

O să mă prefac a lovi

în speranţa de a păcăli durerea

să treacă pe lângă mine

fără să mă atingă

O să mă prefac a iubi

în speranţa de a păcăli demonul

să treacă pe lângă mine

fără să-mi aducă moartea...

Şi dacă nu voi reuşi,

Atunci… o să mă prefac a dormi.

Eul Liric

Cuvinte aberante #9

Iubita mea-i zurlie

şi nubilă,

picioarele ei

au tălpi de felină,

coapsele ei dulci

sunt ca o harpă

din care îngeri picură

ca mierea-n apă.

Dar să-i vezi pântecele

întins şi alb pe oase

ca un cearşeaf

ţinut de mâini pioase

şi bustul ei

e ca un leagăn moale

pe care, în linişte,

să-mi las tâmplele goale.

Umerii ei se dezvelesc

atât de nuzi

când ploaia-i acoperă

cu pruncii ei uzi.

Iar braţele ei

sunt dragi şi furtunoase

terminate-n palme

cu lucruri frumoase.

Zburdă

zâmbind la cotidianul macabru

ca vrabia

zburătăcind pe-un candelabru.

Îi place să i se spună

că e pictoriţă

când ia în mână

o pană gri de porumbiţă

şi-o moaie-n lacrimi

scurse cu rimel

transformând-o rapid

din soaptă-n penel

cu care să-mi picteze

o primăvară

peste toamna

de pe chipul meu spre seară.

Cuvinte aberante #10

Te-aş căuta şi-aş da privirii

schema dulce a zâmbetului tău

Aş construi din el oraşe, lumi

şi întâmplări fantastice.

Mi-aş naşte din el o fiinţă

prea-iubită pe care s-o ador,

pe care s-o strâng la piept

când timpul va fi gata şi va fi să mor

Apoi le-aş face pe toate fărâme

Într-o clipire de gene

între paginile şi paraginile unei cărţi,

iar tot ce-i mai frumos

adica tot şi încă ceva pe deasupra,

l-aş îngropa în plămânul stâng

între două coaste şi-atunci l-aş păstra

până când atomii noştri se vor cununa

într-o pitică albă undeva

în marele întuneric

Ca peste ani si ani

alte două fiinţe să îşi zâmbească

sub lumina dragostei noastre

Incandescente.

Eul Liric