O să mă prefac...

O să mă prefac a dormi

în speranţa de a păcăli moartea

să treacă pe lângă mine

fără să mă vadă

O să mă prefac a vorbi

în speranţa de a păcăli tăcerea

să treacă pe lângă mine

fără să mă audă

O să mă prefac a lovi

în speranţa de a păcăli durerea

să treacă pe lângă mine

fără să mă atingă

O să mă prefac a iubi

în speranţa de a păcăli demonul

să treacă pe lângă mine

fără să-mi aducă moartea...

Şi dacă nu voi reuşi,

Atunci… o să mă prefac a dormi.

Eul Liric

Cuvinte aberante #9

Iubita mea-i zurlie

şi nubilă,

picioarele ei

au tălpi de felină,

coapsele ei dulci

sunt ca o harpă

din care îngeri picură

ca mierea-n apă.

Dar să-i vezi pântecele

întins şi alb pe oase

ca un cearşeaf

ţinut de mâini pioase

şi bustul ei

e ca un leagăn moale

pe care, în linişte,

să-mi las tâmplele goale.

Umerii ei se dezvelesc

atât de nuzi

când ploaia-i acoperă

cu pruncii ei uzi.

Iar braţele ei

sunt dragi şi furtunoase

terminate-n palme

cu lucruri frumoase.

Zburdă

zâmbind la cotidianul macabru

ca vrabia

zburătăcind pe-un candelabru.

Îi place să i se spună

că e pictoriţă

când ia în mână

o pană gri de porumbiţă

şi-o moaie-n lacrimi

scurse cu rimel

transformând-o rapid

din soaptă-n penel

cu care să-mi picteze

o primăvară

peste toamna

de pe chipul meu spre seară.

Cuvinte aberante #10

Te-aş căuta şi-aş da privirii

schema dulce a zâmbetului tău

Aş construi din el oraşe, lumi

şi întâmplări fantastice.

Mi-aş naşte din el o fiinţă

prea-iubită pe care s-o ador,

pe care s-o strâng la piept

când timpul va fi gata şi va fi să mor

Apoi le-aş face pe toate fărâme

Într-o clipire de gene

între paginile şi paraginile unei cărţi,

iar tot ce-i mai frumos

adica tot şi încă ceva pe deasupra,

l-aş îngropa în plămânul stâng

între două coaste şi-atunci l-aş păstra

până când atomii noştri se vor cununa

într-o pitică albă undeva

în marele întuneric

Ca peste ani si ani

alte două fiinţe să îşi zâmbească

sub lumina dragostei noastre

Incandescente.

Eul Liric

Nostalgie

Ştim cu toţii acea zi când vine,

Când vezi o poză

Şi te vezi pe tine,

Dar eşti mort

Şi-o ştii prea bine,

Căci ce e moartea, altceva de nu-i

Drumul ce-ai parcurs

Şi nu-ţi poţi întoarce paşii pe-urmele lui.

Dar cel mai rău e că lumina

În capăt nu-i decât otravă

Şi-o tristă amăgire-a inimii, senina

E răul strâns în mici esenţe

E tuşul literelor sorţii

Izul greşelilor măreţe,

De-a lungul scurtei drumeţii.

Te-nţeapă gândul şi te doare

Când vezi copilul ce-ai uitat

În inocenţa lui cum moare

Cândva măreţ, acum stricat.

Dar nu e decât o oglindă,

Căci nici tu nu o duci mai bine

Ai vrea să-l strigi pe când se plimbă

Te-ar asculta totuşi pe tine?

Ai vrea să-l strigi,

Dar nu te simte.

Să nu îl plângi tu-n ziua-ceea,

Căci amândoi, dar nu-mpreună,

V-aţi rătăcit într-o pădure,

Unul de altul, şi-aţi murit.

Eul Liric

Back in buisness

Whoa, sunt vreo 2 ani de cand n-am mai dat pe aici. Totusi, e vremea sa sterg praful de pe pixeli si sa vin cu un anunt deosebit de neimportant. Pentru cei care ma citesc de ceva vreme, mai exact pentru fanii mei imaginari, tin sa precizez ca acum ceva timp mi-am dat demisia la Troscinol. Pentru fanii Troscinol, ei bine, am o veste cam proasta: nu cunosc exact ora decesului, dar sa zicem doar ca a intrat in rigor mortis. Insa asta e o alta poveste, demna de a fi incadrata intr-un necrolog, dupa 21 de salve de tun, la o bere bauta in memoriam. Si cine stie, poate ca va mai da semne de viata in viitor, doar ca va continua pe drumul sau propriu, fara asa-zisul 'redactor-sef'.

...Asa ca am revenit la batranul Catharsis si, vesti bune, nu singura. Bullshit proaspat incoming pentru fanii genului. Eul Liric nu e mort, doar s-a mutat.