Indiferenta

         
ai fost suspectata ca-ti pasa prea putin,
dar ti-ai pus masca cusuta cu sentimente,pavandu-ti drumul cu emotii;
cu toate astea ai fost prinsa cochetand flagrant cu indiferenta,
nu te asteptai la asta,dar acum te asteapta penitenta.
               
ai fost arestata ca ai ucis sentimente,
te-au tradat peretii zgariati ai atriilor evanescente,
ai fost trimisa in carcera ca n-ai mustrari de constiinta;
cu sange rece ai dezarmat intunericul, n-ai trecut in nefiinta;
  
ai fost judecata vreme de cinci apusuri,
si condamnata sa nu mai vezi rasaritul...


     Narcis

Copilul din mine

                 
                         ti-as ucide fara nicio remuscare,
                         fiecare emotie prin care viata cinic te saruta,
                         ti-as ucide,folosindu-ma doar de cuvinte,
                         tot ce inima-ti simte,pentru cine nu te simte  
                         ti-as ucide,asigurandu-ma ca n-au scapare,
                         minutele cand esti departe,dar mimezi ca esti aici;
                         te-as ucide,dar nu inainte de a invata,
                         ce inseamna viata,cand tu nu mai insemni nimic
                         te-as ucide acum,dar probabil ca as regreta,
                         sa te vad murind sub ochii mei,
                         copil din mine,chiar de ziua ta;



        
       
         Narcis
                      

Nu-mi plac

     
               nu m-am indragostit de ce esti, doar de ce nu poti fi;
                         nu-mi plac ochii tai,
              doar felul in care nu poti sa ma vezi prin ei;
                         nu-mi plac buzele tale,
              doar urma pe care nu pot sa mi-o lase pe obraz;
                         nu-mi plac urechile tale,
              doar momentele cand nu ma auzi;
                         nu-mi plac mainile tale,
              doar momentele cand nu ma strangi in brate;
                         nu-mi plac picioarele tale,
              doar momentele cand fugi de mine;
                         nu-mi plac hainele tale,
              doar momentele cand te imbraci in primavara..


    Narcis

Muza

                                
                     din umbra unui fag,
                     imbracat in frac,
                     iti aduc o  frunza,
                     sublima mea muza!
             
                 
                    o voi zgaria cu dorul meu si grija pentru tine!
                    caci au trecut atatea zeci de zile,
                    si tu ai fost muta..dar mi-au vorbit copacii,
                    cand s-au aplecat,si tu ai fost plecata.

               
                    o voi picta cu drumul inapoi spre mine,
                    poate te-ai ratacit, prin urme de ruine.
                    o voi zidi cu tot ce n-am simtit,
                    caci am simtit atatea...acum,aproape de asfintit.
                                     
                                                                                                      Narcis

Cuvinte aberante #6

Trântită-n iarbă

Razele emană din ea

Şi se-adăpostesc

În păsări, alcătuind

Vertical, din al ei râs,

Ghemul orbitor din albastru.

Prinde-o şi rupe-i o aripă!

Smulge de pe ea

Acel corset mincinos

Croit din prejudecăţi

Şi dintr-un metru de regrete!

Minte-o apoi

Şi spune-i că cerul n-o merită,

Iar că asfaltul

N-a dorit-o niciodată.

Apoi las-o să moară,

Înecată de prea mult tine,

Ofilindu-se încet de dorul tău

În colivia de indiferenţă

Unde o păstrai

Numai pentru tine.

Eul Liric

Back in buisness

Whoa, sunt vreo 2 ani de cand n-am mai dat pe aici. Totusi, e vremea sa sterg praful de pe pixeli si sa vin cu un anunt deosebit de neimportant. Pentru cei care ma citesc de ceva vreme, mai exact pentru fanii mei imaginari, tin sa precizez ca acum ceva timp mi-am dat demisia la Troscinol. Pentru fanii Troscinol, ei bine, am o veste cam proasta: nu cunosc exact ora decesului, dar sa zicem doar ca a intrat in rigor mortis. Insa asta e o alta poveste, demna de a fi incadrata intr-un necrolog, dupa 21 de salve de tun, la o bere bauta in memoriam. Si cine stie, poate ca va mai da semne de viata in viitor, doar ca va continua pe drumul sau propriu, fara asa-zisul 'redactor-sef'.

...Asa ca am revenit la batranul Catharsis si, vesti bune, nu singura. Bullshit proaspat incoming pentru fanii genului. Eul Liric nu e mort, doar s-a mutat.

Parabola orbilor

Eseu despre orbire – Jose Saramago

Pe Saramago, un scriitor extraordinar de altfel, l-am descoperit în mod întâmplător. La fel ca orice cinefil care se respectă, am HBO. Blindness, un film destul de bun, chiar reuşit faţă de multe alte ecranizări după romane, urmăreşte şi transmite destul de exact mesajul cărţii.

Pentru cei curioşi: http://www.imdb.com/title/tt0861689/

Cum credeţi că ar arată lumea dacă într-o zi, toţi oamenii ar începe să orbească, unul câte unul? Un om aşteaptă cu maşina la semafor şi brusc nu mai are în faţa ochilor decât o mare de alb, ca şi cum ar înota în lapte. Orbirea se răspândeşte precum o boală, ia naştere o adevărată epidemie. Minţile luminate de la conducere consideră că cel mai înţelept este să îndeşi toţi orbii undeva şi să aştepţi să moară. Închişi într-un spital de nebuni abandonat, orbii se „văd” nevoiţi să supravieţuiască pe cont propriu.

O singură femeie, cunoscută pe parcursul întregului roman ca soţia medicului, din motive necunoscute, nu împărtăşeşte soarta celorlalţi orbi. Păstrându-şi vederea, ea este condamnată să privească ororile acestei lumi înecată în alb şi în durere. Alte personaje sunt primul orb - un domn oarecare -, fata cu ochelari negrii – o femeie de moravuri uşoare -, medicul oftalmolog – orb şi el, la fel ca restul, este cel care invocă necesitatea civilizaţiei, predică în mod repetat alături de soţia sa importanţa de a-şi păstra obiceiurile de oameni, de a nu deveni cu toţii animale.

Tabloul rezultat este, după cum îl numeşte însuşi autorul, un imago mundi, numai într-o lume de orbi lucrurile pot fi ceea ce sunt cu adevărat.

Nu este iertat nimic, nu este neglijat nici cel mai neînsemnat aspect al situaţiei mizerabile în care se află orbii. Saramago ţi se adresează direct, îţi spune cu talentul său extraordinar de povestitor, fără a vreo încercare de a face lucrurile mai roz, povestea acestor nefericiţi prin care se răsfrânge imaginea unei lumi agonizând, urlând, zbătându-se.

De astă dată, expresia pesimismul unui scriitor al Portugaliei nu se manifestă prin obişnuitul lirism melancolic ce ne caracterizează. Va fi crudă, descărnată, nici măcar stilul nu-i va îmblânzi duritatea. Romanul nu va vărsa lacrimi pentru suferinţele personajelor inventate, ci va ţipa în faţa acestei interminabile şi absurde dureri a lumii. – Jose Saramago